Proiectele rezidențiale noi și abordarea chestiunii staționării autovehiculelor

Subiectul parcărilor este, în București și Ilfov, dintre cele mai sensibile. Între dificultatea cetățenilor de a renunța la circulația cu mașina în oraș și oferta limitată de transport public performant între noile cartiere și polii de atracție din oraș, există un întreg evantai de motive pentru care în prezent regiunea București-Ilfov are cel mai înalt grad de motorizare a populației din România. Acest lucru se traduce prin problema locurilor de parcare – ele sunt puține pe spațiul public, iar legile locale obligă dezvoltatorii să asigure minimul necesar stabilit prin hotărâre de consiliu local pe parcelă. Soluțiile găsite nu sunt însă lipsite de probleme.

Străzi-coridor cu simplu rol de acces auto

Nu de puține ori, străzile care deservesc clădirile din interiorul unui complex rezidențial privat eșuează în a aduce adevărate calități urbane, din moment ce sunt proiectate ca simple drumuri de acces la parcări și ca mod de organizare a circulației auto pe parcelă. Spații calitative dedicate pietonilor și mijloacelor de transport nemotorizate figurează rareori printre prioritățile dezvoltatorilor, din moment ce nu aduc niciun beneficiu direct. Urmărirea rentabilității maxime conduce frecvent la soluția discutabilă a străzilor-coridor înguste, care uneori generează trasee labirintice. Drept urmare, locuitorii (și mai ales copiii) sunt descurajați de la a-și apropria spațiul dintre clădiri pentru orice altă activitate în afară de circulație, iar din cauza pericolului de a se juca pe unde circulă mașini, copiii nu pot folosi decât locurile de joacă special amenajate, adesea amplasate în zone indezirabile ale parcelei, unde nu s-au putut amenaja locuri de parcare.

Expunere periculoasă la noxele emise de vehicule

În vederea protejării sănătății și siguranței cetățenilor, Ordinul nr.119 din 4 februarie 2014 al Ministerului Sănătății prevede, pentru orice proiect rezidențial nou, o distanță minimă de 5m între locurile de parcare și ferestrele camerelor de locuit. Această cerință este adesea ignorată cu scopul de a maximiza suprafața construită sau de pe parcelă. În consecință, rezidenții de la parter și demisol îndură zgomotul și noxele de la mașinile din parcare. De asemenea, crește astfel și pericolul propagării unui incendiu de motor spre clădire.

Prioritatea ocupării solului este, din perspectiva multor dezvoltatori, următoarea: construcțiile, apoi locurile de parcare (pentru a evita construirea de parcări subterane costisitoare și/sau cu mai multe nivele), minimul legal de spații verzi și în final circulațiile pietonale. Trotuarelor li se atribuie de la început un profil minimal, trădând lipsa de interes a investitorilor pentru nevoia de spațiu a pietonilor din viitorul cartier, iar pistele pentru bicicliști sunt adesea inexistente. Tot din lipsă de spațiu lipsesc și plantațiile de aliniament. Consecința acestui fenomen este un cerc vicios: locuitorii vor prefera să recurgă la mașina personală în locul mersului pe trotuare incomode, ceea ce va crea ambuteiaje și poluare, descurajând și mai mult deplasările nemotorizate.